Everest, filmul

Posted: Septembrie 18, 2015 in Afaceri, Alpinism, Intamplari, Locuri, Oameni
Etichete:, , , , , , ,

Câteva lucruri bine de știut înainte de a vedea filmul Everest, cu premiera în data de 18 septembrie.

Everest - Șaua Nordică, traseul urmat de legendarii pionieri ai Everestului - George Mallory și Andrew Irvine, în iunie 1924. Credit foto: Horia Colibășanu

Everest – Șaua Nordică, traseul urmat de legendarii pionieri ai Everestului – George Mallory și Andrew Irvine, în iunie 1924. Credit foto: Horia Colibășanu

Filmul pleacă de la o întâmplare de acum aproape 20 de ani pe cel mai înalt munte din lume, doar că Everestul s-a schimbat fundamental de atunci – voi explica de ce. Iată câteva lucruri bine de știut înainte de a merge la film:

POVESTEA

  • 12 oameni au murit în luna mai 1996, dintre care opt într-o furtună, în încercarea de a urca Muntele Everest, partea sudică (Nepal). Au circulat multe povești în jurul celui mai tragic eveniment pe Everest, până în acel moment*. Principala cauză? Mai puțin muntele în sine, mai mult factorul uman – deciziile luate în contextul competiției strânse între expedițiile comerciale, un business înfloritor în ultimele decenii

*recordul de morți, acum, datează din primăvara lui 2015, când 19 oameni au murit în tabăra de bază nepaleză, în urma unei avalanșe produsă de un cutremur. Mai bine de jumătate erau așa-numiții muncitori ai muntelui, în mare parte nepalezi – bucătari, porteri de altitudine, un medic.

  • S-au scris multe cărți pe subiect, dintre care s-au distins „Into Thin Air”, a lui Jon Krakauer (SUA) și „The Climb”, a lui Anatoli Boukreev (Rusia). Krakauer – jurnalist și client al expediției Adventure Consultants. Anatoli Boukreev – alpinist de clasă mondială și ghid al expediției Mountain Madness. Le-am citit pe amândouă, în original. Din câte știu, doar cartea lui Krakauer a fost tradusă în română

carti

PERSPECTIVA

Dacă vrem să punem în oglindă cele două perspective, să avem în minte că:

1. Krakauer aduce perspectiva unui jurnalist și client de expediție comercială, iar Boukreev – pe cea a unui specialist al muntelui și a unui ghid, responsabil de viețile clienților

2. Competiția între expedițiile celor doi autori era strânsă

BAZA FIlMLULUI

  • Filmul Everest care rulează acum în cinematografe are la bază povestea lui Krakauer. Evident, vorbim de o producție hollywoodiană, la ce ne-am fi așteptat?
  • Însă: forța marketingului lui Krakauer a făcut din „Into Thin Air” un reper la nivel mondial, o sursă citată în toate media. Perspectiva lui Boukreev stă departe de lumina reflectoarelor. Câți dintre voi au citit / ați auzit de cartea lui Krakauer și câți de a lui Boukreev?
  • Alpiniștii profesioniști tind să aibă încredere, din principiu, în perspectiva unui specialist, fie că au citit cele două cărți sau nu. Am întrebat câțiva în ultimii ani, din diverse țări, și cam la asta îndeamnă: dacă vrei să pricepi Everestul, stai de vorbă cu specialiștii muntelui.
  • Denis Urubko de pildă, cu care am urcat pe munte în această vară, nu știa de Krakauer. Denis este alpinist de clasă mondială, fiind al 8-lea din lume care a reușit ascensiunea tuturor celor 14 munți de 8.000 de metri ai planetei, deci și Everest, fără oxigen suplimentar. E multiplu câștigător la Piolets d’Or, distincția supremă în alpinism.

Azi merg la premiera filmului, o să urmăresc în background tezele acestui film, să înțeleg ce mesaje propagă, dincolo de produsul în sine – filmul.

Până atunci, câteva informații ajutătoare, sper, despre Muntele Everest și viața la altitudine:

FAIMĂ ȘI BUSINESS

  • Everest, aflat la granița Chinei (Tibet) cu Nepal, este cel mai înalt munte din lume (8.848m), de aici și faima lui
  • În jurul lui au crescut o întreagă industrie a turismului și afaceri colaterale: agenții de turism, ghizi, echipament de altitudine, butelii cu oxigen, medicamente, firme de elicoptere, asigurări, producții cinematografice, publishing, campanii de imagine, social media etc. De exemplu, în 2012, expedițiile aflate pe Everest au cheltuit aproape 12 milioane de dolari în sezonul de primăvară (sursa: Ang Tshering Sherpa, proprietar al Asian Trekking, citat de National Geographic)
  • Această industrie, care forțează atingerea vârfului prin mijloace considerate necinstite, a avut ca efect o triplare a ratei de succes, din 1990 încoace
  • Și a mai avut un efect: o degradare a muntelui – peste 50 de tone de gunoi și peste 200 de cadavre zac pe munte
  • Peste 4.000 de oameni au atins vârful Everest, unii dintre ei de mai multe ori

DITAMAI MUNTELE S-A ÎNTORS CU FUNDUL ÎN SUS

Unde s-a ajuns? La o statistică ce a întors ditamai muntele cu fundul în sus:

  • În zilele noastre, Everestul nu mai este, în principal, o țintă a alpiniștilor (ca în anii 1950-1970, perioada de explorare, care a dat cele mai mari legende ale alpinismului mondial), ci un obiectiv turistic de lux
  • 9 din 10 oameni aflați pe Everest sunt clienți – sunt ghidați și folosesc oxigen (sursa: National Geographic). Un articol util, aici.
  • În 1963, doar șase oameni atingeau vârful. În primăvara lui 2012: peste 500
  • Așadar, atenție pe cine aplaudați (dacă sunteți spectator sau vă interesează Himalaya), pe cine promovați (dacă sunteți jurnaliști) și pe cine finanțați (dacă sunteți sponsori), atrage atenția cartea „Pinguini pe Everest” (David Durkan, cuvânt introductiv de Doug Scott), care explică fenomenul oportunismului și mecanismul banilor care se câștigă din cauza acestei răsturnări de situație pe Everest. „Some expeditions are marketed under the banner of a national or international expedition – with their national alpine club endorsing them. Often this is a false alibi for an extremely clever business scam and tax dodge.”
  • Confuzia e mare la nivelul maselor: clienții și alpiniștii sunt aruncați în aceeași oală de cele mai multe ori. Propaganda care se face este stimulată sau întreținută de presă, deseori neinformată, se scrie în carte
0530_OAG_Traffic_Everest-624x468

Aglomerație ca în trafic pe Everest. Foto: Subin Thakuri, Utmost Adventure Trekking

  • Specia alpiniștilor clasici* – puriștii, cum sunt denumiți în breaslă – au devenit o raritate pe Everest, dar și în Himalaya în general

*Alpiniștii clasici urcă în stil alpin, expediționar: fac parte din grupuri restrânse (uneori și de două persoane) și iau muntele în piept cu propriile forțe. Nu se alătură expedițiilor comerciale; nu folosesc ghizi (șerpași), nici oxigen îmbuteliat; își echipează rutele; își iau propriile decizii și își asumă riscurile. 

  • În opoziție, clienții plătesc pentru toate aceste lucruri, prețul pentru Everest variind între 30.000 și 120.000 de dolari (funcție de serviciile cerute). Unii fac bani apoi de pe urma succesului atingerii vârfului, dar nu împart succesul și profitul. În SUA, se câștigă bani frumoși din asta. O persoană care a urcat Everestul poate încasa, de pe urma unui speech, până la 20.000 de dolari – asta în SUA
  • Din cele câteva sute de persoane aflate pe Everest într-un sezon (primăvara și toamna sunt cele mai potrivite pentru ascensiune), cei care urcă pe propriile forțe pot fi numărați pe degetele de la o mână. În 2014 de pildă, pe ruta nordică a Everestului, erau doar 4 tentative de ascensiune fără oxigen suplimentar, potrivit lui Horia Colibășanu, aflat la fața locului*

*Horia a reușit să urce până la 7.600m, dincolo de North Col – cea mai înaltă altitudine pe Everest atinsă de un român, fără a folosi oxigen suplimentar (considerat drog de către federațiile internaționale în zilele noastre).Toți alpiniștii care au urcat în acel sezon pe Everest-Nord, fără butelii cu oxigen, au fost întorși din drum de vânturile extrem de puternice.

  • Principalul risc al puriștilor pe Everest nu este muntele în sine.  „Cel mai tare mă tem de cozi, de aglomerația spre vârf”, mi-a spus Horia prin telefonul prin satelit, în mai 2014, când se afla la 7.400m, în drumul spre vârf. Pe scurt: aglomerația pe Everest este noul coșmar al puriștilor. De ce? Pentru că, la altitudinea de croazieră a unui Boeing 747, una e să aștepți la coadă respirând oxigen din butelie, alta e fără acest ajutor (riscurile pentru hipotermie, edem pulmonar, cerebral și degerături sunt incomparabile)
  • Deși e cel mai faimos, Everest nu se află în top 5 munți mortali ai lumii, potrivit statisticilor. Rata de mortalitate e de 10 ori mai mare pe Annapurna (8.091m), din Nepal, să dăm un exemplu

CIFRE DIN ZONA MORȚII

  • Aerul pe care îl respirăm conține 21% oxigen, necesar oamenilor, animalelor și plantelor
  • La peste 7.600m, doar o treime din aer este oxigen. Acolo începe Zona Morții
  • Altitudinea extremă înseamnă că temperatura aerului este mai scăzută decât în majoritatea locurilor de pe Pământ. Vânturile puternice, care bat și cu 150km/h, amplifică frigul. Pe partea nordică a Everestului (Tibet) se întâlnesc cele mai puternice vânturi

CAUZE ALE MORȚII PE EVEREST

  • Pe partea sudică a muntelui (Nepal) principala cauză sunt căderile / alunecările, urmate îndeaproape de cauze psihologice*. Cele mai multe decese apar deasupra Balconului
  • Pe partea nordică (Tibet), e invers: cei mai mulți oameni mor din motive psihologice, urmează căderile. Cele mai multe decese apar deasupra Primului Pas

sursa: The Himalayan Data Base (Elizabeth Hawley și Richard Salisbury)

*cedează psihic – oamenii fie nu mai înaintează, fie iau decizii greșite. De aici, expunerea îndelungată la altitudine, care duce la edem pulmonar și cerebral, hipotermie și degerături, cele mai întâlnite complicații la altitudine.

Explicația poate fi că, pe Nord, alpiniștii petrec mai mult timp la 8.000 de metri, pentru că cea mai înaltă tabără se află în mod normal la 8.300m. Pe Sud, cea mai înaltă tabără se află cu 400 de metri mai jos.

Mortalitate

CELE TREI EPOCI

Elizabeth Hawley și Richard Salisbury, două voci cu autoritate, împart istoria ascensiunilor în Himalaya în trei epoci:

  • 1950-1969 – perioada expediționară* (Edmund Hillary și Tenzing Norgay au fost primii oameni pe Everest, în 29 mai 1953)
  • 1970-1989 – perioada de tranziție (Reinhold Messner și Peter Habeler reușesc, pe 8 mai 1978, prima ascesiune a Everestului, fără oxigen, pe Sud)
  • 1990-2009 – perioada comercială

*Legendarii pionieri ai Everestului, George Mallory și Andrew Irvine au făcut istorie în deceniul al treilea. Ei au fost deschizătorii traseului prin creasta nordică, dinspre North Col, în iunie 1924.

Să vedem ce ștampilă va primi actualul deceniu.

***

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s