Cioc-în-cioc

Posted: Octombrie 7, 2014 in Intamplari, Oameni
Etichete:, , ,

 Vorba lungă la români, ca metodă de regres național.

– Să aibă pene. Neapărat. Uite-așa.

Doamna cu păr roșcat, tuns scurt și cercei de aur îndreaptă degetul spre vitrină. Doi porumbei pestriți, cu câte două pene albe’nfipte-n marțipan, stau cioc în cioc, cocoțați pe ultimul etaj al tortului.

Cofetăreasa dă repede cu pixul. Pătratul galben de hârtie arată ca o turmă de purici albaștri. Blat, gramaj, preț, când e gata. Toate înghesuite. Comanda trebuie să fie la final, gândesc. Hai să-mi iau amandinele mai repede și să fug la stadion. Doar asta am în cap.

Discuție despre pene. Vreo două minute. Cu amintiri din copilăria cucoanei. Mamă, cum mai alerga ea gâștele. I-ar fi plăcut niște porumbei. Dar, de!

– Și să fie cioc în cioc. Altfel nu, întărește ea.

Flutur cei zece lei prin fața cofetăresei. Doar-doar mi-o împacheta două amandine cât se lălăie doamna asta cu amintiri grăite din copilărie. O să las restul, un leu, numai să plec mai repede. Aiurea.

– Cioc în cioc. Am notat. Și ce să scrie pe tort?
Cofetăreasa, șatenă și între două vârste, se scarpină cu pixul la ureche, unde are tatuată o ideogramă chinezească.

– E, da! Păi ia să vedem. Ce săăă scrieeee acoooooloooo?, cântă cucoana.

Se stoarce de idei. N-o ajută cofetăreasa? Așa, din experiența ei.

Îi dau vreo 50 de ani – s-o mărita ea? Ce să te miri? Am un unchi care s-a însurat la 57 de ani. Cerul e limita. Îmi trec tot felul de avioane prin cap. Uit de stadion.

A, amandinele! Hai, cucoană, sunt în mare întârziere, gândesc. Îi fixez privirea. Dau să deschid gura, s-o rog să-mi dea un minut – atât. Mare greșeală. Crede că mă preocupă mesajul de pe tortul ei. Chiar s-o mărita ea?

– Hai, ia zi dumneata, că te văd mai tânără.

Zdranc! Doamna asta chiar e pusă pe vorbă lungă. Dacă voi face vreo cercetare în comunicare, cândva, va fi pe vorba lungă la români ca metodă de regres național.

– Păi pentru cine e tortul?, întreb

Naiba m-a pus. Puteam să zic un clasic “Casă de piatră” – că despre trăinicie e vorba în povestea asta – , și gata! M-a scârmat să verfic beneficiarul.

– Aaaa, pentru fata meaaaaa. Face zece ani de căsătorie. O surpriză frumoasă, așa e?

Parcă văd năvălind impresii de la nunta fiică-sii, rochia de mireasă, calitățile ginerelui, eventual nepoți, care în ce clasă e, programa școlară – de unde dai, invariabil, în politică. Că doar nu mai sunt alți clienți, în afară de noi două. Ar fi timp, din perspectiva ei. Așa că o scurtez.

– Au simțul umorului?
– Da-da!
– “Să rămâneți cioc-în-cioc!” Asta să scrie pe tort.
– Ceeee ideeeee buuuună! Scrieți, scrieți.

Cofetăreasa întoarce biletul. Săăă.. rămââââneeeeți… cioc… în… cioc!

Slavă Domnului!

– Îmi dați, vă rog, două amandine? Păstrați restul.
– Ce înseamnă mintea tânără!, exclamă cucoana.

E bucuroasă, pe bune. Încep să mă bucur și eu pentru ea. Ar mai spune ceva. Dar o zbughesc pe ușă. Fără bon fiscal, fără politețuri.
Grabă în trafic. Cioc-în-cioc, auzi!

Întârziere la stadion. Analiza situației. Vorba-lungă și aflatul în treabă, unde vezi cu ochii –televiziune, afaceri, Feisbuc, chat-uri, telefoane, ședințe de tot felul, cozi, relații aiurea, politică. Regres dus-la-nivel-național garantat.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s