Un român ciudat de 27 de ani a intrat în elita alpinismului mondial, în 2004. După zece ani, românii văd în el o poveste vie, iar spaniolii – un erou.

annapurna 2010 832

E aproape 11.00 noaptea. Telefonul, care stă agățat de priză, țârâie grăbit. Doar el mă sună atât de târziu. Gâfâie.

–         Tu ce faci acolo? Te antrenezi?, întreb.

–         Da… alerg cu un rucsac plin cu cărți… hîîîî… hîîî…hîîî…. 20 de kilograme, cam așa…. hîîî… hîîî… hîîî…

–         Păi și tu gâfâi de la atâta lucru?, îl tachinez.

–         Hîîî.. hîîîî… în timp ce urc treptele stadionului… și, uite, mai și vorbesc…

Vântul nervos de noiembrie îi taie vocea brusc. Dar o lipește repede la loc, de urechea mea.

Tipul care are obiceiul să mă sune la ora asta e un dentist șaten, de 37 de ani, de statură medie, din Timișoara. Are ochi căprui, extrem de blânzi, și o musculatură zdravănă la picioare. E îmbrăcat mai tot timpul în blugi închiși la culoare și tricou, măsura M. Poartă pantofi sport, de regulă marca Scarpa, cunoscută printre alpiniști și cățărători.

Însă cel mai clar indiciu că omul are treabă cu muntele este altul. Poartă la gât trei rânduri de cordelină subțire, folosită de montaniarzi, înnodate nu oricum. Cunoscătorii recunosc imediat nodurile de legătură folosite în alpinism, esențiale pentru viața celor care iau munții pieptiș, pe trasee tehnice.

–         Mâine am o zi lungă la cabinet… am pacienți de la prima oră. N-o să pot vorbi. Mai e ceva?, încheie el, ca de obicei.

Îl aud cum dă aerul afară din piept, cu putere. Apoi cum nările lui trag, cu sete, altul proaspăt. Parcă văd cum aerul înghețat al nopții sparge aburii calzi, care îi ies din gură și pe nas. Vântul nici nu apucă să-i azvârle deaspura stadionului pustiu.

Fac repede un check-list în minte, cât timp își potolește plămânii cu oxigen… Deci am stabilit când comunicăm expediția pe Everest… Agenda pentru 5-7 decembrie, când va veni el la București, e făcută… Ar mai fi ceva, dar mă opresc.

Din august, de când lucrăm împreună, zic deseori pas în conversațiile noastre turuite, ca să-i fur cât mai puțin timp.

–         Gata, fugi și rupe stadionul ăla!

***

Dacă ar fi o persoană, stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara ar cunoaște cele mai multe secrete despre tehnicile de antrenament ale lui Horia Colibășanu, medic dentist și alpinist, românul cu cele mai bune performanțe la altitudine extremă.

Am zâmbit după ce am închis telefonul. Am tras pilota peste mine și mi-am amintit cum tipul ăsta mi-a atras mie atenția, cu ani în urmă. Fix așa. Alergând pe scări, singur, pe un stadion pustiu. Urca în viteză treptele, cu o greutate în spate. Eu ronțăiam pâine prăjită și-mi beam cafeaua, în pijamale. Mă uitam la un reportaj matinal, despre cum se antrenează un alpinist din Timișoara, pentru o nouă premieră românească în Himalaya.

E tare Colibășanu!”, mi-am zis atunci.

IMG_0771

Horia Colibășanu, 37 de ani, este românul cu cele mai multe și notabile ascensiuni la altitudine extremă.

Citisem despre el că este singurul român care urcase pe vârful K2, muntele ucigaș din lanțul Karakorum, Pakistan, care le dă fiori montaniarzilor din întreaga lume. Reușise asta fără să folosească oxigen îmbuteliat și fără ajutorul șerpașilor – adică pe propriile forțe fizice și psihice. Asta s-a întâmplat în 2004, când avea 27 de ani.

Ani la rând, a fost cunoscut ca “primul român pe K2”.

Așa, și? – puteți întreba. Ați mai auzit de oameni care se cațără pe munți de mii de metri înălțime. Care-i treaba cu oxigenul suplimentar, din butelii? Dar cu muntele ăsta, K2? Și de ce “e tare Colibășanu?”

***

Dacă nu citiți literatură montană, vă puteți da seama ce furnicături stârnește un munte care a fost denumit în fel și chip în ultimii 60 de ani, de când a fost escaladat până în vârf pentru prima oară.

K2 este cunoscut ca Muntele Sălbatic, fiind un munte izolat, la o săptămână distanță de prima așezare omenească. Lunga călătorie până la baza muntelui este ea însăși o expediție, pe un drum primitiv pus în pericol de alunecări de teren, căderi de stânci și de atacuri armate ale grupărilor islamiste. Cu alte cuvinte, nici nu ai început să urci muntele, că ai dat deja un test de anduranță psihică.

Problemele de sănătate – care apar fie pe cale virală, fie din lipsă de anumiți anticorpi, de igienă și, mai târziu, din cauza altitudinii – sunt și ele un risc permanent. Nouă din zece montaniarzi ajung să sufere de câte ceva aici.

I se mai spune Muntele Alpiniștilor. O ascensiune reușită pe K2 este comparată cu un aur olimpic în alpinism, ceea ce îi asigură unui montaniard un loc în elita mondială. Din acest motiv, unii alpiniști se încăpățânează – obsesiv chiar – să-l cațere. Au existat și situații când, ani la rând, sute de alpiniști s-au perindat pe K2, dar pe vârf nu a ajuns niciunul. În 2004 de pildă, anul succesului românesc, vârful K2 nu mai fusese atins de trei ani.

Condiții de campare pe K2 (2004)

Condiții de campare pe K2 (2004)

Nu în ultimul rând, i se spune Muntele Ucigaș. Nu pentru că ar fi cel mai înalt din lume – K2 e al doilea (8.611m), după Everest, la o diferență de 237 de metri altitudine. K2 este un munte ucigaș pentru că are o formă piramidală atipică, cu piscuri ascuțite și pante abrupte – de unde rezultă condițiile dificile de ascensiune și de campare, precum și riscul crescut de avalanșe.

De la un punct, odihna în cort aduce tot atâta siguranță precum o cățărare pe gheață în timpul furtunii. Viața pe K2 curge ca la ruleta rusească.

Pe scurt, rata mortalității pe K2 e undeva spre 30%, de trei ori mai mare decât pe Everest. Băștinașii s-au obișnuit atât de bine cu morții pe Muntele Ucigaș, încât trântesc cu ușurință statisticile, imediat cum alpiniștii ajung în Pakistan.

Dar alpiniștii cunosc statisticile. Membrii unui grup se uită unii la alții și speră să nu pice ei la ruleta Muntelui Ucigaș. “Ce oameni!”, poate că exclamați.

Dar asta nu e totul despre viața la altitudine.

***

Imaginați-vă că sunteți în avion, undeva la 8.000m deasupra Pământului. Priviți pe fereastră. Tăiați norii lăptoși cu privirea. Steluțele de gheață care se formează pe geam și hăul care se cască dedesubt vă dau crampe de tot felul. Aici, cantitatea de oxigen din aer este de trei ori mai scăzută față de nivelul mării. Sunt câteva zeci de grade în minus noaptea.

Unde duce lipsa de oxigen? La o circulație greoaie, chiar o îngroșare a sângelui, de la care pleacă, în lanț, toate relele întâlnite la altitudine: edem pulmonar și cerebral, atac cerebral, hipotermie, degerături, extenuare, deces. Acum poate că exclamați din nou, dar mai apăsat.

Ei bine, sunt oameni care reușesc să ajungă pe picioarele lor până în acest punct, fără să respire oxigen din butelii și fără ajutor (șerpași/ghizi). Cele circa zece kilograme ale rucsacului burdușit, în principal cu echipament tehnic, cad ca o ghiulea de plumb pe plămâni. Aerul rarefiat înghețat, tras cu sete în piept, intră în ei ca o lamă de ras. Totul este istovitor aici: să înainteze – viteza de deplasare se face cu doi-trei pași pe minut – , să dea înapoi, să înfigă pioletul în gheață, să ancoreze cortul, să se întoarcă pe partea cealaltă în sacul de dormit, să umble la bocancii înghețați-bocnă, să își facă nevoile, să tușească.

Gerul extrem, aerul rarefiat și epuizarea taie orice apetit. Beau zăpadă topită la butelii cu gaz. Cuvintele “apă”, mâncare”, “aer”, “somn”, “căldură”, “confort” au nevoie de noi definiții pentru dicționarul de altitudine. Tot ce știe un om despre ele se duce dracului la 8.000 de metri. Cuvintele de lucru aici sunt “viață” și “moarte”. Cuvinte care stau înghesuite unul într-altul, în dreptul aceluiași câmp din dicționar. Inutil să le separi.

Cei care ajung pe picioarele lor până în acest punct, numit Zona Morții, fără oxigen îmbuteliat și fără șerpași, se numesc alpiniști puri. Ei își antrenează psihicul și fizicul ani la rând, ca să se adapteze la condiții extreme de viață.

Imagen 462

Expediția Annapurna din 2008 (Fața Sudică). De la stânga la dreapta: Alexei Bolotov (Rusia), Don Bowie (SUA), Iñaki Ochoa de Olza (Spania), Horia Colibășanu (România).

Alpiniștii puri de altitudine extremă sunt atât de puțini în lume – o mână de oameni –, încât se cunosc între ei.

***

Horia Colibășanu este unul dintre ei. O ciudățenie de alpinist. Cum să aleagă K2, pentru prima sa ascensiune la peste 8.000 de metri? – se întrebau cei aflați în tabăra de bază, în 2004. Un alpinist începe cu optmiarii* mai puțini dificili, gen Cho Oyu sau Gasherbrum II – nu cu înfiorătorul K2. Cam asta e gândirea. Cam asta e practica.

Un spaniol blond de 37 de ani, cu privire sașie și pus pe glume l-a plăcut pe tipul din România atât de mult pentru “ciudățenia” lui curajoasă – caracterizarea îi aparține spaniolului -, încât s-a aventurat cu el spre vârf. Era chiar Iñaki Ochoa – atunci un star al alpinismului mondial, recunoscut pentru ascensiunile sale rapide și respectat pentru istoricul său himalayst. Cei doi au prins o fereastră bună de vreme și au atacat vârful în viteză. Au reușit.

După zece ani de la acel moment, Horia Colibășanu nu mai este văzut ca o “ciudățenie” în cercul restrâns al puriștilor (jargonul pentru alpinișii puri). Printre performanțele sale notabile, unice în alpinismul românesc, se numără munții himalayeni Annapurna și Dhaulagiri, incluși – ca și K2 – în Top 5 munți mortali ai lumii.

În total, Horia a adus cinci premiere României, fiind românul cu cele mai multe și notabile ascensiuni la altitudine extremă. Ceea ce confirmă că Horia Colibășanu este un profesionist, nu doar un tip ciudat și norocos.

***

Dar alpiniștii de elită ai lumii văd în el mai mult decât atât. “Este un mare om”, spune subofițerul Denis Urubko din Kazakhstan, care se bucură de reputația de a fi deschis mai multe rute (trasee noi) pe diverși optmiari. Pe Denis și pe Horia îi leagă, printre altele, pierderea unui prieten comun, rusul Alexei Bolotov, în 2013.

Bolotov, genul de alpinist clasic rus – dur, care ia decizii riscante, valoros prin performanțele sale și respectat în breaslă – încerca să deschidă o rută nouă pe fața Sud-Vestică a Muntelui Everest (8.848m). A murit pe 14 mai 2013, la 50 de ani, după ce i s-a rupt coarda și s-a prăvălit trei sute de metri.

Denis, subofițerul blond care îi era camarad de expediție, recunoaște că era terminat în acele momente, dar că Horia l-a remontat cu optimismul său, în tabăra de bază. (Horia se afla atunci în expediție pe Lhotse, 8.516m, al patrulea optmiar al lumii, legat de Everest prin versantul sudic).

Și Edurne Pasaban din Spania, prima femeie din lume care a escaladat toți cei 14 optmiari, vede în Horia mai mult decât un alpinist experimentat. “Este o persoană extraordinară și un incredibil partener de coardă. Adică un mare alpinist”, declară ea într-un testimonial, pe site-ul alpinistului român. Și pe Edurne și pe Horia îi unește tot moartea unui prieten comun, Iñaki Ochoa, blondul glumeț de pe K2, în 2008.

Probabil că la fel ar fi vorbit și Iñaki, dacă nu ar fi luat definitiv cu el, sub zăpezile groase de pe Annapurna, o mărturie grea și valoroasă despre Horia omul – și apoi alpinistul.

***

Se întâmpla într-o zi de la finalul lunii mai, în anul 2008, la mai puțin de trei sute de metri de vârful Annapurna (8.091m) din Nepal, unul dintre cei mai neprietenoși și temuți munți din lume.

Într-un cort acoperit de zăpadă, pe fața sudică a muntelui, stau trei bărbați: un tip dur, brunet și cu fața brăzdată, care tușește în sacul de dormit; un tip șaten, cu ochi căprui și voce vioaie, care își filmează camarazii cu GoPro-ul** și un blond sașiu care tușește violent în microfonul camerei și care vorbește greoi.

Brunetul care tușește în fundal este Alexei Bolotov. Șatenul care filmează este Horia Colibășanu. Iar blondul care vorbește greoi este Iñaki Ochoa, prieten și camarad al lui Horia, începând cu expediția pe K2. Annapurna era ultimul optmiar din cei 14, pe care Iñaki nu îl urcase încă și despre care el spunea că “i-ar putea încheia cariera”.

–         Señor Ochoa, astăzi suntem în Tabăra 5… Mâine mergem spre vârf…(pauză) Toată lumea tușește aici, se aude vocea lui Horia pe înregistrarea video din cort.

–         Așa e viața la 7.800m…(Iñaki tușește, întins pe spate). Mâine, vârful? Nu știu… Mâine este o altă zi…

Secvența a devenit celebră. Imaginile cu cei trei au fost folosite pentru un film, pentru Canal+, dar și într-un documentar, Pura Vida/the ridge, despre cea mai amplă operațiune de salvare din istoria Himalayei. Iar antrenorul Pep Guardiola avea să folosească filmul într-o sesiune de coaching cu jucătorii FC Barcelona, pentru a-i motiva înaintea unui meci important, cu o pildă adevărată despre camaraderie, mobilizare, determinare și spirit de echipă.

Din secvența respectivă cu cei trei alpiniști în cort, unul singur mai trăiește în 2014.

***

Annapurna 2008. Cea mai amplă operațiune de salvare din istoria Himalayei s-a pus în mișcare pe o rută şi într-un loc unde Horia estimează că, în toată istoria, urcaseră cinci oameni.

Annapurna 2008. Cea mai amplă operațiune de salvare din istoria Himalayei s-a pus în mișcare pe o rută şi într-un loc unde Horia estimează că, în toată istoria, urcaseră cinci oameni.

Iñaki a suferit atunci un atac cerebral, care i-a provocat degerături și hemipareză. Nu se putea deplasa, nu putea bea apă și nici mânca. Horia, care rămăsese cu el, l-a convins pe Alexei Bolotov să coboare, imediat ce rusul s-a întors de pe vârf. Rezervele de mâncare și de gaz pentru a topi zăpadă erau pe terminate.

În Zona Morții, clepsidra e nemiloasă. Un om bine aclimatizat, antrenat și sănătos poate supraviețui maximum cinci zile la peste 7.500m. Horia, care petrecuse deja trei zile în taberele superioare, trebuia să decidă repede. Fie rămâne cu Iñaki, ale cărui șanse de supraviețuire scădeau cu repeziciune – caz în care și propria viață îi era pe muchie de cuțit. Fie începe coborârea spre tabăra de bază, drumul de întoarcere fiind lung și epuizant. Cu doi-trei pași înaintați pe minut, ar fi fost la limita de timp a rezistenței corpului omenesc la acea altitudine.

“Să îl las acolo pe Iñaki, singur, nu era o opțiune pentru mine”, spune Horia în interviurile pentru Canal+ și în documentarul “Pura Vida/the ridge”. “Nu aș mai fi putut trăi cu mine însumi”.

Horia, care îi alertase pe cei din tabăra de bază prin telefonul cu satelit, a rămas încă trei zile și trei nopți la altitudine extremă, doar cu o pungă de macaroane și o ciocolată, și fără sursă de încălzire. Starea lui Iñaki era critică.

***

Minunea s-a produs: unii dintre cei mai buni alpiniști din lume, din zece țări, deja aclimatizați, s-au mobilizat pentru a sări în ajutor, “pe o rută şi într-un loc unde, în toată istoria, cred că au urcat cinci oameni”, avea să declare Horia mai târziu, într-un interviu.

Horia a așteptat până când alpinistul elvețian, Ueli Steck, a urcat “în mare grabă muntele pentru a-l salva pe Ochoa. Starea lui Horia continua să se înrăutățească”, își amintește Elizabeth Hawley, o fostă jurnalistă care trăiește în Kathmandu, capitala Nepalului, din 1960.

Abia când Steck a ajuns la cei doi, Horia “a putut să-și salveze viața coborând imediat la o altitudine mai mică,” spune Hawley, care, potrivit BBC, este “o deținătoare inegalabilă de informații și dovezi”.

Numai că minunea salvării lui Iñaki nu s-a produs. Iñaki Ochoa era aproape mort când Steck a ajuns la cort, în 22 Mai la 4:00 p.m și a murit ziua următoare, la amiază.

Peste doi ani, în 2010, Horia Colibășanu avea să se întoarcă pe Annapurna. Succesul ascensiunii l-a dedicat lui Iñaki.

Horia Colibășanu a atins vârful Annapurna (8.091m) în 2010, dedicând succesul camaradului său Iñaki Ochoa, decedat în 2008.

Horia Colibășanu a atins vârful Annapurna (8.091m) în 2010. El a dedicat succesul lui Iñaki Ochoa, camaradul său decedat în 2008 pe acest munte.

***

Povestea a făcut înconjurul lumii, din 2008 încoace. Alpiniștii implicați în operațiunea de salvare au primit diverse premii internaționale. Horia Colibășanu a fost distins cu “Spirit of Mountaineering”, de către prestigiosul club montan, cel mai vechi din lume, British Alpine Club, la “Piolets d’Or Awards”. El este singurul român cu această distincție.

A devenit la fel de cunoscut în Spania ca acasă, iubit de fanii lui Iñaki și considerat un erou de către spaniolii de rând. Wall-ul său pe Facebook duduie de mesaje de la spanioli: „Nunca olvido lo gran persona que eres!!!!”, „Horia, you are a true hero”, „Mucha suerte! Estaremos contigo!”, „GRANDE HORIA”.

În România, povestea lui Horia a explodat în online și în rețelele sociale în iunie 2013, când documentarul “Pura Vida/the ridge”, premiat la Festivalul de Film San Sebastian, a fost proiectat la Festivalul TIFF de la Cluj.

Prin intermediul filmului, publicul a intrat în povestea lui Horia, i-a trăit emoțiile și, astfel, l-a cunoscut pe alpinistul român dintr-o altă perspectivă. Cea umană, o latură pe care alpiniștii – văzuți deseori ca o specie de ciudați, individualiști și foarte orgolioși – rareori o scot la lumină.

***

Iulie 2013. Trecuse o lună de la vâlva produsă de “Pura Vida/the ridge”  în mediul virtual. Într-o zi, primesc un telefon de la cineva din industria publicității.

–         Un prieten mă roagă să îi recomand pe cineva, să lucreze cu un alpinist. Am văzut că ești pe cont propriu și că le ai cu munții… Te bagi?

–         Să vedem. Cine e tipul?, întreb

–         Horia…. Colibășanu. Îți spune ceva?

Pam-pam! Telefonul m-a bucurat. Dar m-a ținut pe Pământ, nu m-a ridicat la nori. Horia, normal, e o legendă pe două picioare, o poveste vie cum nu e alta, mi-am zis. Avem pe ce construi. Dar m-au lovit imediat câteva întrebări, după ce am judecat la rece.

Cum poți comunica și promova ceva atât de nișat și greu de priceput, cum este alpinismul pur? Cum poți monetiza performanțele și caracterul unui om, într-o industrie în care banii se învârt după alte repere și instrumente? Și cum poți livra rezultate în câteva luni – adică să atragi finanțare pentru următoarea expediție –, când pleci la drum doar cu o poveste în buzunar?

Anticipasem – și așa s-a dovedit – că numele Horia Colibășanu circulase timid în mediul de business în ultimul deceniu, adică fix în locul de unde ar putea veni banii pentru expediții. Tipul și-a văzut de antrenamente, de ascensiuni, de familie și de pacienții lui; nu și-a bătut capul cu marketingul și comunicarea.

Asta până într-o zi când a înțeles că, dacă nu își bate capul, cu greu poate merge mai departe.

Am ezitat. Dar am înțeles repede un lucru. Acest tip vorbăreț, care funcționează pe repede-înainte, nu-și lasă partenerul la greu, are mintea iute, pune multe întrebări și e entuziast ca un copil – ei bine, acest tip merită pus în valoare. Părea un miracol că cineva ne-a împins spre aceeași masă, ca la un blind-date.

Am gândit că acest tip poate deveni cel mai frumos, dar și cel mai greu proiect profesional de până acum, așa că m-am aruncat cu el în furtună. În 2014, furtuna are un nume: Everest, Mama-Zeiță a Lumii. Horia va pleca în luna martie spre Everest, cu un partener valoros din Slovacia, Peter Hámor.

Dar asta e altă poveste, care abia începe, cu tropăieli pe un stadion pustiu din Timișoara, învelit în beznă.

***

*jargon folosit de alpiniști pentru munții de peste 8.000 de metri, 14 în total.

**cameră video de mici dimensiuni folosită des de alpiniști, care se fixează pe frunte, rucsac sau pe bățul de munte

***

FOTO: © Horia Colibășanu, arhiva personală (www.horiacolibasanu.com)

TEXT:  ©LOGO_FACEBOOK

***

Notă: Acest text a fost conceput ca un cadou în cuvinte pentru Horia Colibășanu, cu ocazia zilei sale de naștere (4 ianuarie 1977). Cadourile în cuvinte sunt un obicei personal mai vechi; le fac oamenilor speciali pe care îi întâlnesc, în consecință sunt subiective și trebuie parcurse ca atare.

Mai multe informații despre biografia și expedițiile lui Horia, găsiți pe site-ul său: http://horiacolibasanu.com/ro/

Anunțuri
Comentarii
  1. Mona Dîrțu spune:

    Impresionant.

    Apreciază

  2. Paul spune:

    Toata stima!

    Apreciază

  3. Adina spune:

    Am plins! Din päcate curajul nu este mereu räsplätit, nici de soartä si nici de cätre oameni.

    Apreciază

  4. minitax spune:

    Un OM incredibil si o poveste absolut surprinzatoare…

    Apreciază

  5. exceptional text! Felicitari!

    Apreciază

  6. Bochis Raul ( Oradea ) spune:

    Emotionant. Aici se poate simti adevarata valoare umana. Horia Colibasanu, iti multumim pt tot ce faci si suntem mandri de tine. Esti DINCOLO !!!

    Apreciază

  7. Anka Lascu spune:

    Emotie si furnicaturi…. asta transmite acest articol! 🙂 Felicitari! Horia, mult succes si sa ramai acelasi OM! 🙂

    Apreciază

  8. Nicolae Geamanu spune:

    Impresionant! Emotionant! Model!

    Apreciază

  9. gubragh spune:

    Când eram mic umblam pe Retezat, pe urma am haladuit prin Piatra Craiului, prin Bucegi sau prin Parâng. Acum umblu prin Atlantic, la bordul unui velier. Am ajuns, de ani de zile, la concluzia ca orizontalitatea marii sau verticalitatea muntelui sunt doua ipostaze ale unei aceleasi stari de spirit. Articolul asta ma atinge, cu atât mai mult cu cât mi-ar fi placut sa-l cunost pe Horia Colibasanu asta toamna în TImisoara, si n-am reusit (nu din cauza lui ci din a mea). Sper ca Zeita Mama a Lumii sa-l ajute în toate proiectele viitoare. Bravo pentru textul asta, e superb.

    Apreciază

  10. Alex Stoenescu spune:

    Bravo Horia, mult succes in expeditia de pe Everest! Suntem alaturi de tine!

    Apreciază

  11. Bogdan Talasman spune:

    LUPTA!!!lupta pentru tine,lupta pentru Inacki,lupta pentru noi!!Multumim ca existi!LUPTA!!!

    Apreciază

  12. elena viorica spune:

    minunate sunt faptele facute de horia colibasanu,mai rar oameni curajosi onesti si milostivi asa ca el!! felicitari horia colibasanu,si mult succes pe mai deprte!

    Apreciază

  13. Miu Alex spune:

    Mare respect si un articol foarte bun ! Succes

    Apreciază

  14. Radu spune:

    Emotionant ! Impresionant ! Jos palaria ! Succes pe toate fronturile si himalaystul(ui) si scriitor”(istului)” 😉

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s