Roșia Montană, Kilometrul zero

Posted: Septembrie 16, 2013 in Afaceri, Intamplari, Locuri, Oameni
Etichete:, , , , , , ,

DSC_0511

Vezi și pricepi ceea ce ești.
(Fotoreportaj)

Băiețelul, în jur de zece luni, apucă strâns cu mânuţele de pieptul tatălui. Începe brusc să plângă. “Nu vrem cia-nu-ră! Nu vrem cia-nu-ră!”, strigă mulţimea din jur. Tatăl, un tip cu ochelari la vreo 30 de ani, îl mângâie pe creştet, să îl liniștească. Îi spune ceva la ureche.

E duminică, 15 septembrie, la înserat. Câteva trompete ascuţite acoperă tropotul bulevardului. Îmi strâng bine copilul de mână şi pătrundem prin zidul de oameni. Intrarea de la Facultatea de Geografie este plină-ochi. Piața Universității geme de oameni.

Îl văd pe Mihai. E nebărbierit și nu zâmbește, cum face de obicei, când ne întâlnim. N-are stare. Îi dă târcoale motocicletei. Se așează pe vine și schimbă două vorbe cu fiul meu, Ștefan. I se luminează ochii, în sfârșit.

„Noi mergem cu bike-urile după mulțime. Ne auzim la telefon”, îmi zice el.

***DSC_0613

O iau din loc. Dau nas în nas cu Dan, un fost coleg de la PubliMedia (acum Mediafax Group). Ne salutăm, apoi o luăm fiecare pe drumul lui. Fac fotografii. Multe. Prin obiectiv, zăresc vârstnici, studenți, domni eleganți, mame îmbrăcate în costum tradițional românesc, bicicliști, tați cu copii pe umeri. Extrem de mulți copii. De parcă anul școlar ar începe aici.

Mă fură chipul unei puștoaice blonde, cu obraji bucălați, pe care stau pictate două frunze, în culorile roșu și verde (simbolul mișcării Roșia Montană). Energia părinților cu copiii după ei – în brațe, pe umeri, în rucsaci și în cărucioare – mă lovește în stomac. Expresiile fețelor lor vorbesc cât toate pancartele.

Mă sui pe o bordură înaltă, de la intrarea în pasajul Unirii. Sunt zece-douăzeci de mii de oameni, estimez. Ștefan se cațără și el. „Trei puncte de sprijin, știiiiiiu”, îmi închide el gura înainte să apuc să zic ceva.

Cu o mână fotografiez, cu alta îl țin pe Ștefan. Simt o mână fermă pe piciorul drept, care mă asigură. E un tip, pe care nu îl cunosc. Ne zâmbim.

***

Cristian Vasile, Facebook

„Larisaaaaa…”, mă strigă cineva, de jos. O văd pe Cristina, medic chirurg la Spitalul de arși – cum i se spune spitalului de pe Calea Griviței.

„Heeeei, ești aici!”, strig şi eu şi cobor.

„Normal!”DSC_0504

Cristina ține un pet de apă plată și lovește cu el, când într-o palmă, când în cealaltă. Vorbim despre Anglia și Elveția – cele două țări unde a fost plecată recent să practice medicina. Schimbăm două vorbe despre noua conducere a spitalului.

„Uniți, salvăm Roșia Montană! Uniți, salvăm Roșia Montană!”, se aud miile de voci, din ce în ce mai tare. Cristina ține ritmul, cu pet-ul.

La Unirii ne întâlnim cu un grup de prieteni de-ai ei. Bucuria întâlnirii pare să vibreze; parcă am fi la Revelion. Mă opresc iar pentru fotografii, așa că o pierd pe Cristina în mulțime.

Telefonul îmi vibrează în geanta din material de sac, primită de la o prietenă. Geanta, pe care scrie:„Keep calm and carry on”, atrage zâmbete. La telefon, Mihai îmi spune că nu i-au lăsat cu motocicletele, așa că a trebuit să-și ducă chopper-ul acasă.

 „Trebuie să mă bărbieresc și să mă bag la somn, că mâine mă trezesc foarte devreme. Plec cu job-ul”, îmi spune el. Mihai ocupă o poziție de management, strategică, într-o companie care este lider în industria sa.

Îmi zic că ar trebui să merg și eu la somn cu copilul, dar nu mă pot opri din filmat și fotografiat.

***

DSC_0651Pe lângă mine trece un bărbat cu o fetiță în spate, într-un rucsac special pentru dus copiii în spate, la munte. Marca rucsacului, Vaude, îmi atrage atenția. E o marcă nemțească, destul de scumpă. „Tăticul ăsta, care pare să câștige bine, nu are astâmpăr acasă”, gândesc.

Peste o oră, telefonul îmi vibrează din nou. E un SMS, de la Mihai. „Lari, află încotro mergeți că vin și eu cu taxi-ul. Nu rezist în casă”. Și Mihai e tătic, și nici el nu are astâmpăr. E furios că pierde controlul asupra viitorului copiilor lui și asupra sănătății lor, deopotrivă.

Când judecă la rece, ca om de business, își dă seama cam ce impact economic și social ar putea produce un eventual dezastru (în 2000, România a produs cel mai mare dezastru ecologic la nivel european, de la Cernobîl încoace, tot din cauza exploatării miniere cu cianură, titra presa vremii*). În direcția asta, există doar supoziții. Nici măcar Uniunea Europeană nu are un răspuns la întrebarea: „Care vor fi consecințele – financiare și politice – pentru România, dacă Dunărea va fi infestată cu cianură, în urma exploatării la Roșia Montană?”

***

Nu știu încotro mergem. Ascult oamenii. Le citesc mesajele inscripționate pe pancarte, tricouri, steaguri, biciclete, genți și chiar cercei. Îmi dau seama ce (nu) vor. Nu vor cianură. Nu vor violarea naturii. Nu vor politicieni cumpărați de companii. Vor o presă care să-și facă treaba, de câine de pază. Vor ca oamenii să iasă din spatele monitoarelor și să se exprime liber – cam ce le spunea Papa Francis tinerilor brazilieni, la sfârșitul lunii iulie.

Un grup de tineri cântă în spatele meu: „Victor Ponta, suge p***, să bei tu toată cia-nu-ra!”. Filmez. Ei scandează din nou, mai cu elan. Apoi aud o voce: „Aoleu, scuze, ești cu copilul”. Mă uit de jur împrejur și râd. Peste tot sunt părinți cu copii după ei.

DSC_0719Îl trag pe Ștefan după mine, să fotografiez ceva ce mă impresionează: două mame, îmbrăcate în costum popular, care împing două cărucioare. Ele nu spun nimic, nu comentează, nu se uită în stânga sau în dreapta, nu strigă. Împing cărucioarele, mute.

La intersecția cu Nerva Traian ne oprim. Mulțimea face dreapta, spre Bd. Octavian Goga. Mă opresc pe trotuar. Un domn între două vârste, cu ochi albaștri, vine țintit spre Ștefan. Poartă o vestă albă, pe care scrie „Jandarmeria. Negociator”. Întinde mâna spre copil. Ștefan răspunde la gest. Se duce spre jandarm și îi zâmbește. Îi fotografiez.

În drum spre casă, taximetristul îmi spune: „Asta cu Roșia Montană e făcătură să îl dea jos pe Ponta. Am mai văzut eu de-astea”. Îi e indiferentă toată povestea. „Dacă e cianură, ce îmi pasă mie? E la sute de kilometri distanță. Dacă ăia n-au ce munci acolo, iar, ce îmi pasă mie? Ce, lor le pasă de familia mea?”

DSC_0738Taximetristul are percepția lui. Ziariștii, care au fost acolo și au comparat povestea cu alte meeting-uri, organizate de partid, au și ei percepția lor. Cei care l-au urmărit pe Ponta printre mineri, la TV, au și ei percepția lor. Politicienii, oricare ar fi ei – o au și ei pe a lor.

Cert e că nu există un adevăr care să ne alinieze pe toți la un singur scenariu de protest/susţinere în povestea Roşia Montană. Pentru că acest adevăr nu există. Fiecare iese în stradă mânat de altceva. Iar acel altceva e adevărul lui. E ceea ce el vede, simte și pricepe.

Eu, duminică, în Piața Universității, am văzut, simțit și priceput energia tinerilor și a protestanților cu copii. Și ei erau mulți. Majoritatea.

***

*În 2000, un dezastru ecologic de proporții s-a produs în timpul unei exploatări miniere la Baia Mare, tot în căutare de aur, și tot printr-o metodă bazată pe cianură (proiectul era codeținut, de asemenea, de un investitor străin  – compania australiană Esmeralda – și de statul român). Mai multe tone de substanțe otrăvitoare au fost deversate atunci în Someș, Lapuș, Tisa și în Dunăre, distrugând fauna și flora și contaminând apa potabilă. Concentrația cu cianură din Tisza, în Szeged, a ajuns la 2,4 mg pe litru. Biologii spun că orice nivel de concentrație peste 0,02 mg pe litru pune viața în pericol. Autoritațile ungare au cerut statului român despăgubiri de 140 mil. de dolari la acea vreme (surse: The Guardian, BusinessWeek România).

  ***DSC_0708

FOTO: Imagini de la meeting-ul din 15 septembrie, Piaţa Universităţii Bucureşti, arhiva personală

FOTO 3: vedere de ansamblu, autor Cristian Vasile, sursa: Facebook

***

Citeşte şi: Mic dicţionar de propagandă: Roşia Montană GC

***

Recomand:

***

Precizare (1): Nu am fost niciodată și nu mă aflu în niciun fel de relație contractuală sau financiară cu organizațiile, companiile sau persoanele care sunt / se declară împotriva acestui proiect. Nu sunt jucător la bursă, nu dețin acțiuni la RMGC sau la companiile (posibil) concurente acesteia.

Precizare (2): În calitate de cetățean român, declar că sunt împotriva acestui proiect. Motive: riscurile de sănătate și de mediu; amenințarea la siguranță; riscul de faliment (prin prisma proiectului de lege – neconstituțional – care prevede o serie de clauze în defavoarea statului român, şi nu numai).

Dincolo de aceste motive, consider că românii încă se află sub trauma comunismului. Din punct de vedere psihic, social, politic, mediatic, comportamental. Nu suntem copți să gestionăm un proiect de o asemenea amploare, cu impact major pentru istorie, natură, economie, identitate și siguranță națională. Nu acum.

***

Anunțuri
Comentarii
  1. Ilie Pop spune:

    Foarte frumos reportaj, Românii s-au trezit! Ura, Uniţi Salvăm Roşia Montană

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s