Turcoaica din munți

Posted: Iulie 8, 2013 in Intamplari, Locuri, Oameni
Etichete:, ,

inima schi

O femeie din Râmnicu-Vâlcea îi ține piept unui ministru. I-ar fi mai ușor să dărâme un munte, decât să schieze unde vrea în țara ei.

Denisa înaintează grăbită pe cărarea făcută în zăpada înaltă până la genunchi. E în pijamale și bocanci. Strânge cu grijă aparatul foto în mâinile ei mici și înghețate. Parcă ar ascunde o comoară acolo.

Mă holbez, pe jumătate adormită, la femeia cu părul lung și blond, care n-are astâmpăr așa de dimineață. Scot mâna stângă din buzunarul de la pufoaică și mă uit la ceas. E șapte. Și-un frig care-mi pleznește creierii.

“Ce faci, femeie?”, strig la ea, din buza cabanei. “Ce-i cu tine?”

Denisa țopăie ca o vrăbiuță când dă de-o grămăjoară de mălai.

“Am făcut poze. Să vezi foișorul cum arată în lumina asta!”

Zăpada pare să troznească de atâta viață. Soarele ieșit de după stânci împrăștie milioane de diamante roz-gălbui, de jur împrejurul cabanei. Mă dor ochii de la atâta strălucire. “Uite și bolovanii lu’ Crișcă. Bună dimineața, măi!”, mormăi eu, către pereții verticali de stâncă din fața cabanei (“bolovani”, așa îi alintă Crișcă, un rebel cu sufletul ca pâinea caldă).

Un pic mai la vale, la intrarea în curtea cabanei, foișorul tihnește răsfățat, printre alte milioane de diamante. Magică priveliște. Pot să și mor aici, și să nu-mi pară rău.

“N-ai venit în cameră azi-noapte. Unde ai dormit?”, o întreb.

“În șură. Pe bancă, lângă șemineu. Mă duc să mă bag în sac”, răspunde Denisa, în fugă. Face un salt peste bucata de gheață formată în fața șurei și dispare.fosior

***

Pe Denisa o cunoscusem în vară, tot aici, la Cantonul Cheia. Venea de la o cățărare pe stâncă și s-a oferit să-mi împrumute încălțările ei.

Ne-au apropiat fotografiile ei de munte, postate pe grupul nostru pe Facebook, închegat în jurul lui Johnny, șeful Cantonului Cheia din Munții Căpățânii.

Mai mult decât munții și fotografiile, pe noi două ne-a apropiat povestea unui moment intim și trist din viața ei, care mi-a lăsat impresia unei femei puternice și curate la minte și la suflet.

Niciodată nu mi-a plăcut mai mult de Denisa decât în dimineața aceea înghețată de ianuarie, când alerga în pijamale prin zăpadă, cu aparatul foto agățat de gât.

Asta până într-o zi de iunie, când Denisa mi-a dat un telefon.

***

“Învață-mă ce să fac. Tu te pricepi la asta”, m-a rugat ea.

Denisa se băgase în mijlocul unei lupte. Tristă, revoltată, frustrată, neputincioasă. Singură. Există vreun sentiment care să le cuprindă pe toate la un loc?

Domeniul schiabil Transalpina se duce dracului, asta era ideea, pe scurt. O decizie a actualului guvern a oprit proiectul, “unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat vreodată turismului românesc”, cum spune ea. Denisa, o femeie simplă de 40 de ani din Râmnicu Vâlcea, a fost de nenumărate ori acolo la schi. Și ca ea, alte câteva zeci de mii. Cum poate cineva să ignore asta?

“A dat Grapini cu pixul și gata. Adică cum??? Nu-nu! Eu n-am să stau cu mâinile în sân. Mă iau cu ei de gât. Pârtia asta, munții ăștia NU sunt ai lor!”

I-am explicat, la rece, ce cred că se întâmplă. Maria Grapini, Ministrul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism nu are treabă nici cu munții, nici cu pârtiile de schi (niște “derdelușuri”, potrivit doamnei). Interesul ei – sau ordinul de mai sus – e să oprească un robinet de bani care a fost deschis sub altă guvernare. Dar asta se întâmplă de când lumea.

Acum, robinetele ar trebui să curgă în alte buzunare. Întrebările ar fi: unde se vor duce banii pentru proiect de acum încolo, și câți. Dacă se vor mai duce. Cel puțin eu asta aș urmări, dacă aș mai fi jurnalist.

Ce poate să facă Denisa, ca iubitor de munte, român de rând – și cam atât?

N-are decât puterea să se exprime liber și să nu renunțe. Să-i inspire pe alții. Presiunea asta trebuie să ducă undeva. Vorbind cu ea, îmi vine în minte o analogie. Pârtia de la Transalpina are aceeași însemnătate pentru Denisa cum are Parcul Gezi pentru turci.

Îi zic: “Vorbește din inimă. Deschis. Susținut. Vei fi intimidată, suspectată de tot felul de lucruri, poate chiar amenințată. Nu intra în nicio tabără politică. Poteca ta e clară, ai sufletul curat și intențiile limpezi. Vezi-ți de poteca ta. Explică-le oamenilor care nu te cunosc – pe Facebook și peste tot – cine ești și ce vrei. În cuvinte simple și puține. Cuvintele tale. Aici nu îți trebuie cunoștințe în materie de comunicare. Îți trebuie îndârjire și dragoste. Le ai. Nu te opri.”

Peste câteva zile, pe 27 iunie, după miezul nopții, Denisa posta următorul mesaj pe grupul de acțiune creat de ea, pe Facebook: “(….) Sunt Denisa Pirnea. Simplu cetățean. Ca voi. Fără culoare și preferință politică. Fără interese sau sfori care să mă dirijeze. Reacțiile mele sunt ale unui cetățean care a rămas aici și nu a emigrat afară. Acolo, am fost doar la schi: Austria, Franța și Italia. Am văzut multe și am sperat că poate cândva vor fi și la noi. Iubesc muntele. Schiul este pasiunea mea (…) Cine mă cunoaște personal știe că nu mint. (…) Dar se pare că am deranjat. Eu sunt Denisa Pirnea și sunt un om vertical, asemeni unui brad. Și nu mă înclin nimănui. Doar în fața muntelui. Cu plecăciune.”

oameni pe schiuri

***

Au trecut două săptămâni de când Denisa a urnit mișcarea al cărei obiectiv este ținerea în viață a pârtiilor din Transalpina. A fost întrebată de ce face asta; suspectată că ar fi mânată de vreun partid, și chiar intimidată. Denisa nu s-a oprit. Pentru că n-o interesează încrengăturile politice, trecutul lui X sau al lui Y, cine câștigă sau pierde bani în treaba asta.

Ea vrea două lucruri. Unu: locul să nu intre în paragină. Doi: să schieze în țara ei, în locul de care s-a atașat. Suficient cât să meargă mai departe. Grupul ei pe Facebook (Turism în România noastră) a atras, până azi, 520 de membri. A strâns 480 de semnături scrise. Mai sunt pe drum semnături din Sibiu, Timișoara, Brașov, București, Petroșani.

Denisa a declanșat o mișcare – “Noi vrem să schiem în România” – a cărei amploare Maria Grapini fie n-o intuiește, fie o tratează cu spatele.

Scriu aceste cuvinte, pentru că oameni ca Denisa nu întâlnesc prea des. Oamenii ca ea trebuie să inspire alți oameni, cu influență și cu declarații de acțiune și de leadership, rostite la diverse conferințe despre împinsul României spre mai bine.

Folosesc cuvintele Denisei pentru a încheia.

Iubesc muntele. Cine mă cunoaște personal știe că nu mint. Eu sunt Larisa și nu mă înclin nimănui. Doar în fața muntelui. Cu plecăciune.

***

 (foto: Grupul „Turism în România Noastră/Facebook; Denisa Pirnea)

Anunțuri
Comentarii
  1. Narcisa spune:

    si eu pot sa-ti spun, draga mea Lari,bine faci…bravo pt articol.

    Apreciază

  2. Igor spune:

    Complicat…

    Apreciază

  3. Violeta Popa spune:

    Suntem alaturi de Denisa. Si nepotii mei doresc sa schieze in Romania.

    Apreciază

  4. Lia spune:

    Si eu iubesc muntele si de aceea il prefer nemutilat de stalpi, fire, parcari, constructii. Pe derdelusurile noastre ar merge mai bine practicarea ski-touringului, mersul cu rachete; mi-ar place sa ne apropiem de turismul facut de norvegieni de exemplu, nu de cel practicat in Alpi. Dar romanul nu e o fire sportiva, aici miscarea nu-i un sport de masa, asa ca genul asta de turism, la care visez eu, nu are nici o sansa.

    Apreciază

  5. penelopa1 spune:

    E bine să poţi trăi şi dormi pe-afară!

    Apreciază

  6. bogdan spune:

    Ski fara instalatii.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s